Noris Band

Demult am zis c-o să scriu despre cel mai pasionat chitarist din câţi cunosc şi, de fiecare dată, nu prea s-a nimerit. Uite că-ndrept amu nedreptatea. 🙂

E vorba de Noris Schek, soţu’ lu’ sor-mea. Un om care respiră şi transpiră muzică. Blues şi rock. Un om în mâna căruia chitara prinde viaţă şi cântă parcă singură. Zău aşa! N-o zic aiurea, că nu-s d-ăla care aruncă uşor cuvinte de laudă. A făcut o vreme parte din formaţia de rock irlandez Blackbeers. De fapt, încă mai face parte, dar mai uşurel. Că are omu’ şi-un proiect personal, Noris Band, prin care încearcă să promoveze o versiune îmbunătăţită, înseninată a bluesului. Anume: ceea ce el numeşte freedom & blues. Şi sună tare bine, vă pot zice eu, care nu le prea am cu bluesul, însă-mi place să cred că le am cu rockul. Oricum i-ar spune însă, muzica lui e în primul rând sinceră, naturală, un flux de energie pozitivă – toate crescute pe solul unei serioase educaţii muzicale (Nori e, pe deasupra, profesor de chitară la Liceul de Artă din Oradea). A susţinut până acum o sumedenie de concerte, cu Blackbeers sau cu Noris Band, a avut şansa să cânte de câteva ori bune alături de A.G. Weinberger, a fost invitat în emisiuni de televiziune şi radio, locale şi centrale, a parcurs toţi paşii care, într-o ţară normală, l-ar fi plasat deja la loc de cinste printre muzicienii momentului. Totuşi, în România afându-ne, unde ştim bine ce se înţelege cel mai adesea prin muzică, succesul răsunător se amână. Dar Nori nu deznădăjduieşte. E-un spirit puternic, meticulos, răbdător, care-şi construieşte şi urmează planurile ca un strateg militar. 🙂 Asta dincolo de aparenţa firească de artist zurliu. 😀 Eu am toată încrederea în el. Şi-aţi avea şi voi dacă l-aţi cunoaşte. Iar pentru a-l cunoaşte mai bine, ascultaţi-i piesa de mai jos (compoziţie, chitară şi voce), după care citiţi-i şi însemnările de pe blog (că nu degeaba l-am bătut la cap să-l înfiinţeze).

Noris Band – Nevasta divină