You are currently browsing the category archive for the 'credincioase' category.
Iată aici un anunţ acum primit şi de mine. Se adresează în principal orădenilor.
S-a pierdut un câine, mascul, rasa Border Collie, negru cu guler alb.
Se oferă recompensă găsitorului!
Rugăm sunaţi la numerele de telefon: 0740/228.086 sau 0748/112.926.
Orice informaţie este binevenită!
Şi aici este o fotografie cu el.
Sper din tot sufletul să fie găsit. Căţeluşii ăştia sunt cu adevărat deosebiţi şi suferă mai mult decât orice alt câine. Credeţi-mă, I know.
Later edit, 20 noiembrie: Gata, căţelul a fost găsit. Un “domn de bine” a dat peste el, l-a spălat şi tocmai se pregătea să-l vândă!!! Bine că n-a apucat.
– O săptămână încheiată fără ţigări şi cafea. 
– “Cartea de faţă e rezultatul unui efort de familie”, zice Bill Quain în introducerea cărţii motivaţionale Câştigă timpul de partea ta, apărută zilele astea la Curtea Veche. Adevărat! A tradus-o Linda şi am redactat-o eu.
– Cel mai recent Kiyosaki însă, Şcoala de afaceri (tot Curtea Veche), e doar rezultatul eforturilor Lindei. Pe partea de redactare, that is.
– Ares creşte văzând cu ochii. De la 3,8 kg la intrarea lui în casa noastră, acum are — ţineţi-vă bine! — 8 kg. Şi continuă să crească. Sper doar ca la un moment dat să se şi oprească. Altfel am văzut eu câteva filme horror americane, de duzină, din anii ‘50, şi pe bune că nu-i a bine.
– Citit în sfârşit Shalimar clovnul, al lui Rushdie. Nu ştiu de ce “în sfârşit”. Poate pentru că, după Ruşinea, am zis că-i mai dau totuşi o şansă. Nu m-a convins nici de data asta. Poate cu Versetele satanice. Deşi…
– Văzut California dreamin’ şi rămas extrem de plăcut surprins. Deschis apetitul pentru filmul românesc recent. Am deja un folder plin. Timp să fie. Revăzut Examen şi Occident. Din păcate, 432 nicăieri de găsit. Partea bună-i că circulă o grămadă de alte năzbâtii cu titlul ăsta — semn că filmul e căutat. Poate o să mergem să-l vedem la cinema.
– Vreme tot mai mohorâtă şi friguroasă. Apăsătoare. Melancolică. Perfectă pentru mine. Lucrez cu motoarele turate la maximum.
Până să vină acasă, cu Linda comunic aproape exclusiv… virtual. Astăzi mi-a trimis un link.
E-un articol apărut în februarie 2005 în săptămânalul Bihoreanul. Şi vorbeşte despre mămica lui Ares! Care, în perioada aceea, tocmai dăduse naştere primilor 8 căţeluşi. Primului cuib de border collie din România. Articolul se cheamă Cel mai deştept “român” şi zău că-i aşa. Rasa asta-i cu adevărat nemaipomenită. Cred că-s singurii câini care pot fi dresaţi doar cu vorba bună. Nu-i nevoie de altceva. Percep cea mai uşoară schimbare de tonalitate. Sunt de-un bun-simţ nepământean. Ajunge să-i spui un “nu” ferm şi pricepe imediat că nu prea e bine ceea ce face. La fel, un “bravo” spus din inimă îl bucură mai tare ca orice. Numai să te uiţi în ochii lui şi ştii din prima clipă că înţelege tot ce-i comunici. Poate şi multe altele, pe care tu nici măcar nu ştii că le exprimi. Ares al nostru, la două luni, răspunde prompt la comanda “şezi” şi deja face aport aproape fără greş. Cât despre instinctul de ordonare… numai de bine! Câine de turmă fiind, când îşi vede jucăriile împrăştiate prin toată casa, le adună fain-frumos în coşul lui. Pe Axi, când e treaz, îl mână şi-l adună ca pe-o oiţă. Stânga, dreapta, dreapta, dreapta, aşa, acolo-i bine.
Ţineţi minte: (încă) mai sunt 2 borderiţe de vânzare. Eu zic că-i o şansă unică. Citiţi articolul din Bihoreanul (sau priviţi poza de mai jos) şi contraziceţi-mă dacă puteţi.
Nu ştiu dacă aţi văzut la tv filmarea cu copiii ăia descreieraţi care, într-o scară de bloc, au luat la şuturi o sărmană pisică până ce-au omorât-o. Eu am văzut doar câteva secunde şi mi-a fost de-ajuns. Pentru asemenea specimene nu pot să simt decât ură, ură viscerală. Aş scrie aici ce le-aş face, da’ mă tem că s-ar porni o petiţie împotriva mea. Aşa că mă limitez să vă invit şi pe voi să semnaţi petiţia propusă de ProTV. Habar n-am dac-o să servească la ceva, da’ e măcar un gest împotriva sceleraţilor care au făcut, fac sau or să mai facă asemenea acte de cruzime.
Au fost 8 de toţi. Ares a fost singurul băieţel. Surorioarele lui însă nu sunt mai prejos. Toate au ceva aparte, o inteligenţă specifică rasei. Dacă e careva dintre voi interesat, au mai rămas neînstrăinate doar două dintre ele. Câteva poze recente puteţi vedea aici. Cu siguranţă o să vă topiţi la vederea lor. Sunt de-o drăgălăşenie ieşită din comun. Şi câte giumbuşlucuri ştiu să facă…
Persoana de contact este Adelina Mitra şi, dacă doriţi şi numai să aflaţi mai multe despre această rasă minunată, trebuie doar s-o sunaţi la telefonul ăsta: 0745/840.223. Are o sumedenie de lucruri de spus. Noi e clar că am învăţat multe. Think about it!
Ieri seară n-am fost în stare să postez mai mult. Piticuţul era plin de energie, se juca deja cu toate jucăriile pisiceşti ale lui Axi şi trebuia să-l urmărim pas cu pas, pentru a-i curăţa micile scăpări, if you know what I mean.
Dar să facem o scurtă prezentare.
E-un puişor de border collie de o lună şi jumătate, cu părinţi campioni. Mama e orădeancă, magna cum laude (asta am înţeles că-i e cartea de vizită, deşi sunt la început cu învăţarea problemelor ăstora chinologice), iar tata e din Ungaria, campion şi el, deşi nu pot spune acum cu ce titulatură. Certificatul de pedigree vine doar peste o săptămână, împreună cu arborele lui genealogic, şi atunci o să pot aduce completări exacte. Numele lui de crescător este Eneas (aşa, cu e, cum au trebuit botezate toate surioarele — a fost singurul băieţel — din cuibul acesta), dar mai are două nume, cele ale clanului. Îmi amintesc doar că unul este Poseidon, dar celălalt îmi scapă. Oricum, tot cu sonoritate mitologică e. Are o privire care te topeşte, o deşteptăciune ieşită din comun şi-un instinct supercâinesc. Încă de la vârsta asta. Mai încolo, după ce-o creşte niţel, avem de gând să-l prezentăm la concursuri. Ar fi păcat de el să n-o facem. La cât de puţini border collie sunt în România…
Marea noastră problemă, însă, e numele de proprietar. Adică cel pe care-l vom striga noi. Ne-am gândit la Max. Dacă lui Axi nu i s-a potrivit, am crezut că măcar de data asta vom avea noroc. Dar Fortuna nu prea ţine cu noi. Nu-i vine de nicio culoare. Aşa că suntem deschişi la orice propunere. Întru ajutor, iată înc-un portret cu dânsul:
Comentarii de-amu na